S-au aflat toti finalistii de la Romanii au talent

Ultima semifinală a celui de-a treilea sezon "Românii au talent", difuzată vineri seară, la Pro TV, a întregit echipa concureţilor care vor participa la finala concursului ce va avea loc pe 10 mai.
La finalul ediţiei, lista celor 15 finalisti care vor lupta pe 10 mai pentru marele premiu de 120.000 de Euro a fost completată.
Astfel, Bogdan Olteanu, Mircea Palamari, Classic Beat Orchestra, Corul Fiat Lux, Diana Căldăraru ,WhoGonStopUs, Gabriela Artene, Vlad Grigorescu, Ghenadie Rotari, Ana Munteanu, Camelia Duţă, dansatorii Alex şi Andra, Bruno Icobet, Eduard Andrei Sandu şi Trupa Florea sunt fericiţii concurenţi aleşi de public pentru marea finala "Românii au talent" din 10 Mai.



In ultima semifinala, primul în topul preferintelor publicului a fost, Bruno Iacobet, alături de cei trei câini ai lui care au reuşit să impresioneze prin performanţa lor atât publicul, cât şi juriul.

Locul al doilea la "Românii au talent"i-a revenit ventrilocului Sandu Eduard Andrei care, împreună cu Nea’ Alecu au împins buna dispoziţie la cote maxime, fiind consideraţi de cei trei juraţi unul dintre cele mai bune numere de la "Românii au talent", remarcându-se prin umor de calitate şi o tehnică a interpetarii fantastică.
Pentru locul al treilea lupta s-a dat între Uninvented Theatre şi Trupa Florea. Deşi Uninvented Theatre au oferit un moment uimitor, plin de emoţie şi sensibilitate, juriul a decis că Trupa Florea şi performanta lor acrobatică extraordinară merită un loc în marea finală "Românii au talent"

Mai nouă Mai veche

نموذج الاتصال