Lucian Bute va boxa cu Jean Pascal

Lucian Bute va lupta, cel mai probabil pe 25 mai, la Montreal, cu canadianul de origine haitiană Jean Pascal. Meciul a fost "bătut în cuie" de promoterii celor doi pugilişti. Jean Bedard (Interbox) şi Yvon Michel (GYM).
"Pot să confirm în acest moment că ne-am înţeles, dar nu pot să precizez data. Această luptă este una imensă, cea mai mare organizată vreodată în Canada. În 48 de ore vrem să facem un ununţ oficial", a declarat Yvon Michel, promoterul lui Jean Pascal.


Discuţiile sunt ca meciul să aibă loc pe 25 mai, la Montreal, fiind luat în calcul inclusiv Stadionul Olimpic. Înţelegerea prevede şi o revanşă, iar bursa garantată pentru fiecare pugilist ar fi de două milioane de dolari.

Pe 25 mai, Jean Pascal avea programat la Montreal un meci cu Chad Dawson, campionul mondial WBC la semigrea, însă va renunţa la acesta pentru o luptă mai productivă din toate punctele de vedere.
La rândul său, Bute ar fi putut lupta pentru a treia oara in cariera cu Sakio Bika, in fata caruia are doua succese, unul la amatori si unul la profesionisti, in 2007. Bika a devenit challengerul oficial pentru centura WBC dupa ce l-a batut la puncte pe muntenegreanul Nikola Sjekloca. Lupta a fost dominata in totalitate de Bika. 120-108, 119-109 si 118-112 au punctat cei trei arbitri.
Bute si Bika ar fi luptat pentru titlul WBC la supermijlocie, lasat liber de Andre Ward, ca urmare a accidentarii pe care acesta a suferit-o la cot. Apoi, in cazul unei victorii, Bute ar fi ales sa lupte cu Ward ori pentru unificare cu castigatorul luptei dintre Carl Froch si Mikkel Kessler, pentru centurile IBF şi WBA.

Mai nouă Mai veche

نموذج الاتصال