Nick Kyrgios un sportiv care poate fi considerat un marlan

Nick Kyrgios este un tenisman care face parte dintr-o categorie aparte a sportivilor, cea suburbană . Ajuns dintr-un nobody în categoria speranță, mediatizat puternic de media australiană, acesta a inceput să iși arate caracterul infect pe care il are. Nu de puține ori s-a purtant jalnic cu copii de mingi, cu spectatorii etc.
Australianul a declanşat ceea ce ar putea deveni scandalul anului 2015 în tenisul mondial dupa ce l-a jignit pe elveţianul Stanislas Wawrinka, în timpul meciului direct de la Rogers Cup.



Microfoanele de pe teren l-au surprins pe australian transmitandu-i adversarului său că un alt jucător din circuit, conaţionalul său Thanasi Kokkinakis, ar fi avut o relaţie cu iubita actualului campion de la Roland Garros.
Scandalul anului in tenis Kyrgios
La finalul meciului, încheiat cu victoria lui Kyrgios, scor 6-7, 6-3, 4-0, după ce Wawrinka a abandonat din motive medicale, elveţianul a criticat reacţia pe care a avut-o adversarul său şi a solicitat o reacţie din partea ATP.
Stan Wawrinka a povestit ca a avut o discutie barbateasca cu Kyrgios la vestiare.
"A incercat sa ma evite dupa meci, dar l-am prins. Ceea ce i-am spus ramane la vestiare. Ce a facut el nu este deloc normal, indiferent daca esti sub presiune. Nu este prima data cand el creeaza probleme mari pe teren prin comportamentul sau si prin ceea ce spune. Problema este ca se poarta urat cu toata lumea din jurul lui, adversari, copii de mingi, arbitri, toti", a spus Wawrinka.


Reactia celor de la ATP nu a întârziat, Nick Kyrgios fiind amendat cu 10.000 de dolari iar in viitor ar putea fi suspendat pentru gestul rușinos făcut la Melbourne.  Pe lângă amenda de 10.000 de dolari pentru jignirea lui Wawrinka, Kyrios a mai fost amendat cu 2.500 de dolari pentru că s-a rastit la un copil de mingi.

Scandalos e și faptul că fratele lui Nick Kyrgios a ieșit și el la rampă cu o declarație șocantă, acesta postand pe o rețea de socializare următorul mesaj "Nenorocitul (n.r Wawrinka) a fost norocos că n-am fost acolo, pentru că s-ar fi retras de la următoarele turnee".

Donnei Vekic prietena lui Wawrinka
De asemenea, Christos Kyrgios a facut și el o afirmație deplasată la adresa Donnei Vekic.
"Cui ii pasă? Dacă femeii ii place sexul, bravo ei! Să sară pe Kokkinakis și apoi pe Stan", a mai scris acesta.
Mai nouă Mai veche

نموذج الاتصال