Cei care călătoresc in Grecia nu trebuie să omită să viziteze unul din cele mai pitorești locuri de pe aceste meleaguri, complexul monahal de la Meteora.
Situată în campia Thesaliei, în apropiere de Kalambaka, între muntii Koziakas si Antichassia, Meteora este cel mai important centru monahal ortodox al grecilor, după Sfantul Munte Athos.
Ansamblul monahal este plasat într-un peisaj de o mareție tulburătoare, mănăstirile fiind construite pe stâncile ce ies din mijlocul câmpiei.
Din marea pădure de stânci existentă, 24 au fost sfinţite ca locuri de nevoinţă pentru călugări, în zilele noastre mai rămânând doar 6 mănăstiri, restul ajungând în paragină.
Prima mănăstire construită a fost Marea Meteoră, ctitorită de Sfântul Atanasie, care a venit în secolul al XIV-lea de la Muntele Athos. Stânca pe care au construit mănăstirea au denumit-o „Meteor“, deoarece arăta a fi suspendată între cer şi pământ.
Pe stânca vecină, călugărul Varlaam a construit, tot în aceeaşi perioadă, o altă mănăstire care îi poartă numele. În secolele următoare se clădesc şi celelalte mănăstiri, ajungându-se la 24.
Peste toate acestea conducea Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ sau Marea Meteoră, pentru că era şi cea mai dominantă. Construcţia manastirilor nu a fost deloc uşoară, călugării având nevoie şi de 70 de ani numai pentru a ridica materialele pe stâncă. Urcarea se făcea numai cu scări de sfoară şi cu plasa. Abia de la mijlocul secolului trecut s-au săpat scări în stânci. Dar, odată cu apariţia turiştilor, călugării s-au împuţinat, preferând alte locuri, mai retrase, pentru rugăciune şi contemplarea lui Dumnezeu.
Ansamblul monahal este plasat într-un peisaj de o mareție tulburătoare, mănăstirile fiind construite pe stâncile ce ies din mijlocul câmpiei.
Peste toate acestea conducea Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ sau Marea Meteoră, pentru că era şi cea mai dominantă. Construcţia manastirilor nu a fost deloc uşoară, călugării având nevoie şi de 70 de ani numai pentru a ridica materialele pe stâncă. Urcarea se făcea numai cu scări de sfoară şi cu plasa. Abia de la mijlocul secolului trecut s-au săpat scări în stânci. Dar, odată cu apariţia turiştilor, călugării s-au împuţinat, preferând alte locuri, mai retrase, pentru rugăciune şi contemplarea lui Dumnezeu.
