Mentalitatea americana
Povestea – adevărată, se pare – este de prin 92-93, din vremea când, scăpati la vize, românii isi vizitau rudele în străinătate.
Un tip merge la vărul lui din Statele Unite, văr care avea un fiu ce tocmai terminase liceul si făcuse cerere de admitere la un colegiu.
Primeste tânărul subiectele de admitere într-un plic, acasă, împreună cu indicatii de rezolvare: ”Vă asezati la masă atunci când considerati că puteti să alocati 3 ore pentru rezolvarea subiectelor…”.
Ia tânărul nostru un ceas, îl pune lângă el, scoate subiectele si începe să le rezolve.
- Ce faci acolo? Întreabă unchiul său, românul.
- Păi tocmai am primit subiectele de admitere la colegiu si le rezolv.
- Si după aia ce faci cu rezolvările?
- Le pun în plic si le trimit înapoi la colegiu.
- Si stii să le faci?
- Cam asa si asa, zice pustiul oarecum descumpănit.
- Păi n-ai tu vreun prieten, care să stie să le facă si pe care să-l rogi să te ajute?
Atunci vine primul răspuns uluitor de la tânărul cu mentalitate americană:
- Hm, nu m-am gândit la asta… Am un coleg… l-as putea chema pe la mine. Bună idee.
Auzi fraierul! nici măcar nu-i trecuse prin cap că poate păcăli examenul! Ce looser…
A doua zi îl abordează el pe unchiu său cu a doua reactie neasteptată de românul nostru:
- Stiti, m-am gândit la ce mi-ati propus ieri, în legătură cu examenul, dar nu cred că este în favoarea mea să procedez în felul acesta.
- Cum adică? De ce să nu fie în favoarea ta?
- Păi, subiectele sunt în asa fel gândite încât să pot avea o confirmare că fac fată cerintelor colegiului în anul I.
- Dacă nu le pot rezolva nici n-are rost să mă duc acolo pentru că, cel mai probabil, nu voi putea promova în anul al II-lea. Si ce-am făcut? Am pierdut banii degeaba…!
